(pg. 28-32, „Apiterapia azi”, APIMONDIA, 1989 )

Polenul adunat de albine pentru hrana puietului care asigură perpetuarea, precum și pentru aprovizionarea glandelor producătoare de lăptișor de matcă, de fermenți ca și a celor cerifere, este însăși chintesența vieții ce se reproduce. Pe drept cuvânt se pusese întrebarea dacă 30-50 kg pe an de polen permit nașterea a 150.000 de albine, de ce n-ar fi acesta bun și pentru om? Răspunsul a fost dat cu ani și ani în urmă: sănătatea și viața lungă a apicultorilorce consumă, pe lângă miere și polen. Căci polenul – spunea un profesor doctor, cunoscut prin cercetările sale – cuprinde tot ce-i trebuie organismului pentru viață.  Depinzând de floarea de proveniență, proporțiile dintre substanțele cuprinse în polen sunt foarte diferite. Dar în toate speciile sunt prezente: proteine, aminoacizi, zahăr, minerale și vitamine, substanțe hormonale, grăsimi și arome și desigur, apă.

Bunăoară, din cei 22 de aminoacizi, 20 sunt prezenți în polen. Astfel, din calcule și comparații, reie că din 100 grame de polen se obțin tot atâția aminoacizi de importață vitală ca și din 1/2 kg carne de vită sau din 7 ouă, încât, cu cca. 30 de grame de polen poate fi acoperit necesarul pe o zi de aminoacizi pentru o persoană adultă, adică doua linguri rase (2x15g) sau 6 lingurițe (6x5g).

În 100 grame de polen se mai găsesc și vitamine în cantități însemnate. Exprimate in micrograme: 600 tiamină, 1670 ribloflavină, 900 piridoxină, 2700 acid pantotenic, 10.000 acid nicotinic. În proporții de seamă sunt cuprinse și substanțe minerale, ce se regăsesc în cenușă: 20-40% potasiu, 1-20% magneziu, 1-15% calciu, 1-12% fier, 2-10% siliciu, 1-20% fosfor etc. În proporție de 2,71-14,44% se găsesc în polen și substanțe grase, din care până în proporție de 20% grăsimi nesaturate care, în combinație cu unele vitamine, previn arteroscleroza..

Astfel, polenul combinat cu miere – așa cum se hrănește și albina – asigură ca (după vechea concepție) „Grăsimile să fie mistuite în focul hidraților de carbon, al glucidelor, al zaharurilor prezente în miere”.

În transmiterea prin albină a principiilor active din regnul vegetal către om, un rol de seampă îl deține POLENUL florilor. Analize minuțioase de laborator au identificat până în prezent peste 50 de substanțe active cuprinse în polen, cu un spectru de influență surprinzător de larg asupra atâtor afecțiuni și disfuncții ale organismului uman. Diferențiate după proveniența florală efectele fitoterapeutice se regăsesc în mod nemijlocit în grăuncioarele de polen culese de albine.

Luând în cosiderare numai conținutul în principii active (pe lângă substanțele vitalizante și dietetice prezente în proporții însemnate), cele câteva specii de polen, enumerate în continuare, au următoarele însușiri terapeutice:

salcâm: calmant;

castanul (dulce): favorizează circulația venoasă și arterială, descongestionează ficatul și prostata;

castanul (decorativ): acționează în tulburări circulatorii, mai ales în cele venoase, fortifică rețeaua capilară;

rapița: acțiune favorabilă în ulcerele varicoase (în aplicațiuni locale);

păpădia: acțiune diuretică, acționând favorabil asupra rinichilor și vezicii urinare, depurativă și ușor laxativă;

mărul: acțiune binefăcătoare asupra miocardului, fortifiant general;

murul: tonic general și antidiareic;

salcâmul galben japonez: prin prezența rutinului, acțiune foarte eficace asupra rezistenței capilare: protejează organismul asupra hemoragiilor și micșărează timpul de coagulare; întărește contracțiile inimii și reglează ritmul. Indicat în palpitații, eretism cardiac și fragilitate capilară;

salvia: acțiune asupra funcțiilor digestive și intestinale; diuretic, provoacă sudație, poate contribui la reglarea menstrelor;

cimbrișor: activează circulația; tonic și ușor afrodisiac; acționează și ca pectoral și antiseptic;

teiul: calmant, sedativ.

Desigur, prin prezența și varietatea vitaminelor, aminoacizilor, mineralelor etc., polenul are și alte acțiuni terapeutice – preventive și curative – în funție de efectele specifice ale principiilor active conținute în aceste substanțe. Astfel, ca și plantele pe care natura le pune la înddemâna omului pentru ocrotirea sănătății, polenul întrunește proprietățile numeroase ale acestora, oferind o multitudine de principii active, pe care albinele le transmit in stare pură.

În mod curent, polenul nu se poate alege și consuma pe specii. Aceasta înseamnă că amestecul de polen însumează calitățile polenului uniflorale din care se compune, ca un concentrat al concentratului ce-l reprezintă fiecare grăunte și specie de polen în parte.

În aceste împrejurări, efectele și întrebuințările terapeutice ale polenului poliflor sunt cuprinzătoare ca și potențialul inepuizabil al naturii de a înlătura perturbările ce intervin în cicluc natural. Pentru că – așa cum a arătat-o un mare cunoscător și iubitor al albinei – „<<secretele>> polenului sunt în același timp secretul plantelor pe care natura ni le-a pus la dispoziție pentru a vindeca multe din bolile de care este atinsă omenirea”.

Așadar, se poate afirma fără înconjur că acțiunea polenului nu este universală, dar important este de reținut că acesta are o influență bună asupra funcțiilor digestive și intestinale, redă pofta de mâncare, combate stările de slăbiciune cele mai rebele și refractare oricăror tratamente, poate contribui la combaterea nevrozelor și depresiunilor psihice, neurasteniei, afecțiunile prostatei, diabetului și în sfârșit, poate reda virilitatea celor care au pierdut-o funțional.

Se poate afrima că introducerea polenului în păstrarea sănătății și în practica medicală, are ca punct de plecare un fapt întâmplător. Astfel, ca urmare a unui studiu statistic, efectuat în anul 1946 asupra persoanelor care depășeau 100 de ani, studiul realizat de către acad, prof. N. ȚÎȚin (U.R.S.S.), s-a remarcat că cele mai multe dintre aceste persoane erau apicultori care consumau polen zilnic. Determinările de ordin biochimic au precizat bogăția acestui produs naturalîn substanțe proteice esențiale și în glucide cu valoare nutritivă, trecându-se în consecință la aplicările terapeutice. Indicațiile și recomandările s-au făcut în primul rând pentru entitățile clinice cu carențe proteice (hepatite cronice, boli gastro-duodenale etc.). La simpozionul internațional de apiterapie (Madrid, 1974), cele mai multe lucrări științifice au fost cele privitoare la acțiunile biologice și terapeutice ale polenului. Astfel s-a arătat că polenul are acțiune favorabilă asupra fertilității la șoarecii albi, iar la generațiile descendente nu s-au constatat malformații, prevenindu-se în acest mod teratogeniile (Maria Jesus FERNANDEZ ARROYO – Spania). De asemenea, s-au discutat criteriile de apreciere a sorturilor de polen (O. AGUAR MONTERDE – Spania), iar prin lucrările experimentale s-au studiat aspectele imuno-serologice demonstrându-se că administrarea îndelungată a acestui produs apicol nu produce anticorpi și nici reacții anafilactice. (O. AGUAR MONTERDE – Spania și GOMEZ PAJUELO – Spania). În patologia umană rezultate favorabile s-au obținut și în tulburări și boli ale sistemului nervos, cum sunt stările depresive, asteniile de suprasolicitare și alcoolismul (R. LLOPIS PARET – Spania). Alși autori (Erik ASK și Gosta JOANSSEN – Suedia) au obținut rezultate bune prin administrarea polenului în afecțiunile prostatei. În același sens se înscrie și lucrarea „Noua orientare în tratamentul conservator al prostato-veziculitelor” prezentată de F. GOMEZ DIAZ (Spania) tot în cadrul simpozionului de apiterapie (Madrid 1974), relatându-se rezultate bune în aceste boli după tratamentul cu polen.

Rezultate remarcabile se obțin prin tratarea cu polen a diferitelor afecțiuni ale intestinului subțire și gros, dintre care amintim enteocrolitele, colitele acute și cornice, de fermentație sau putrefacție și în mod deosebit în constipația cronică. Deoarece duce la o creștere ușoară a insulinemiei, poate fi folosit în tratamentul diabetului zaharat. Pe de altă parte se pare că are un rol în scăderea colesterolului plasmatic și deci poate fi întrebuințat cu succes în tratamentul arterosclerozei. Polenul are un conținut sărac în sodiu, dar bogat în magneziu și potasiu, ceea ce îl face un adjuvant prețios în tratamentul afecțiunilor cardiovasculare. Polenul conține și mult fier deci este indicat în tratamentul anemiilor, în special la copii. Prin conținutul său bogat în iod, poate fi prevenit în prevenirea gușii endemice. Polenul este folosit în foarte multe țări, sub formă de produse cu prezentare farmaceutică, spre exemplu: Vitapol (Argentina), Aptopolen (Japonia), Cernilton (Suedia) etc.

Cercetările și rezultatele experimentărilor cu polen prezentate în referatele simpozionului de apiterapie de la Madrid au fost continuate și adâncite în anii următori, astfel că la cel de-al II-lea Simpozion internațional de apiterapie ținut in 1976 la București, noi comunicări au fost supuse dezbaterii publice, subliniindu-se aportul acestui valoros produs apicol la sănătatea omului, ca element terapeutic, dar mai ales ca factor de întărire și menținere a stării de sănătate. Vom semnala principalele teme dezbătute: criterii de determinare a aminoacizilor din polen și păstură, în vederea evaluării proprietăților biologice(N. NICOLAU și colab. – România); efectele biologice experimentale ale polenului comparativ cu păstura (V. DAGHIE și colab.- România); tratarea anemiei hipocrome cu păstură (R.P. LEONAVICIUS – U.R.S.S.); studiul farmaceutic al polenului – tehnologie farmaceutică (O. AGUAR MONTERDE – Spania); contribuții la interpretarea rezultatelor clinice și experimentale ale tratamentului hepatitelor cu polen și păstură (M. IALOMIȚEANU și colab. – România).

La ce de-al treilea simpozion internațional de apiterapie de la Portoroz (1978) problemele polenului și păsturii au fost incluse în unele referate cu caracter de sinteză asupra utilizărilor generale ale produselor apicole- separate și în asociere.