Propolisul, „farmacia albinelor“ – este un produs rășinos natural pe care albinele melifere (de miere) îl colectează mai ales de pe diferiți copaci și arbuști, ramuri tinere, muguri de frunze, dar chiar și din flori. Îl amestecă cu ceară și enzime salivare, îl metabolizează parțial și formează astfel un adeziv pe care, ulterior, albinele lucrătoare îl folosesc în mai multe feluri (cu ajutorul lui, transformă stupul într-o minunată cetate, protejează colonia împotriva bolilor, a prădătorilor și a tuturor factorilor externi care le-ar putea dăuna (bacterii, viruși, ciuperci, mucegaiuri, paraziți), repară daunele din stup, izolează termic stupul, reduc dimensiunea intrării în stup când este nevoie, căptușesc interiorul cavităților cuibului și toți fagurii cu larve (puiet) pentru a crea un mediu aseptic, căpăcesc celulele cu puiet, previn îmbolnăvirea puietului aflat în curs de dezvoltare și împiedică putrezirea intrușilor (insecte și chiar animale mici) omorâți de albine în stup prin mumificarea acestora într-un înveliș caracteristic care îi face inofensivi). Nu pe degeaba denumirea de propolis, în limba greacă, se poate traduce prin „pentru cetateˮ sau chiar „în apărarea cetății, a orașuluiˮ, fără el stupul și întreaga colonie ar fi în mare pericol.

Are un miros, o culoare și o compoziție care variază apreciabil de la un stup la altul, de la un anotimp la altul și de la o regiune la alta. Puternic aromat, de obicei maroniu, lipofil, tare și ușor de rupt atunci când este rece, dar moale, flexibil și foarte lipicios când este cald, propolisul este un cocktail uluitor, în alcătuirea acestuia intrând de la rășini și balsamuri vegetale, ceruri, uleiuri esențiale, acizi grași și polen, până la sute de alte substanțe (flavonoide (quercetină, crisină, pinocembrin, apigenină, kampferol, etc.), terpene, acid benzoic și derivați ai acestuia, vitamine (B1, B2, B3, B5, B6, C, E), minerale (magneziu, sodiu, cupru, calciu, zinc, fier, mangan, crom, etc.), aminoacizi (arginină, glicină, cisteină, leucină, lizină, metionină, ornitină, serină, triptofan, etc.), polifenoli, derivați ai acizilor nucleici, enzime, substanțe H+ donoare, lactone, lignani, steroli și hidrocarburi steroide, hidrocarburi alifatice, aldehide, acizi fenolici și esterii lor (de pildă, acidul ferulic, acidul cafeic și esterul fenil-etilic al acidului cafeic (CAPE), un derivat al acidului cafeic), acizi alifatici și aromatici și esterii lor, cetone, beta-steroizi, etc. (Walker și Crane, 1987)). Cu toate acestea, compoziția propolisului nu este bătută în cuie, fiecare nouă analiză aducând la lumină noi și noi compuși, tocmai de aceea mulți cercetători nu ezită să catalogheze propolisul drept „cel mai medicinal și enigmaticˮ produs apicol.

Prima lucrare științifică despre propolis, compoziția și acțiunile sale biochimice a apărut în anul 1908 (Helfenberg, 1908; Fokt et al., 2010), dar acesta nu este nici pe departe o descoperire nouă. A fost folosit încă din timpuri străvechi, în Egiptul antic, Grecia, China, dar nu numai. Prima civilizație care a utilizat produsele apicole este cea egipteană, cu foarte mult timp înainte de era noastră (î.Hr.), dovada acestui fapt reprezentând-o chiar desenele rupestre care înfățișează utilizarea fumului pentru calmarea albinelor.

Cercetătorii au afirmat de nenumărate ori că proprietățile de vindecare ale propolisului au fost identificate de medicii romani (Machado et al., 2017) și de medicii, filozofii și învățații greci (Ferreira et al., 2017; Elnakady et al., 2017) precum Dioscoride, Aristotel, Hipocrate, Plinius cel Bătrân și Galen (Dobrowolski et al., 1991; Toreti et al., 2013; Crane, 1997). În Egiptul antic, era folosit, în special de către preoții care controlau medicina și chimia, pentru prevenirea răspândirii infecțiilor, pentru tratarea rănilor și pentru efectuarea mumificării cadavrelor (Sawicka et al., 2012; Parolia et al., 2010; Zabaiou et al., 2017). Medicii grecii și romani îl foloseau pentru vindecarea abceselor de la nivelul cavității bucale, pentru tratarea rănilor și ca agent antiseptic și cicatrizant. Persanii l-au utilizat împotriva eczemelor, mialgiei și a reumatismului, în timp ce incașii l-au folosit chiar și pe post de agent antipiretic, antiinflamator și analgezic (pentru combaterea febrei și a inflamației și pentru reducerea durerii).
În anul 1600, propolisul a fost introdus ca medicament oficial în Farmacopeele din Londra.
În timpul războiului Anglo-Boer (1899-1902), ca de altfel și în timpul celui de-al doilea război mondial (1939-1945), propolisul a fost folosit de către medici pentru tratarea rănilor (Sforcin, 2007; De Castro, 2001; Ramos și Miranda, 2007; Lotfy, 2006). Începând cu anul 1969, în fosta URSS, utilizarea propolisului a primit undă verde atât în medicina umană cât și în cea veterinară, „penicilina ruseascăˮ, așa cum a fost denumit, tratând până și tuberculoza. În Africa era utilizat atât ca medicament, cât și ca adeziv pentru sigilarea containerelor de apă fisurate sau a canoelor și pentru acordarea tobelor, printre altele. Mai mult decât atât, propolisul a fost recunoscut în Europa ca agent antibacterian în secolele XVII și XX (Wagh, 2013; Toreti et al., 2013), în Anglia, în secolul XVII, ca un medicament mai bun pentru tratarea rănilor (Monti et al., 1983; Kuropatnicki et al., 2013), iar în China ca medicament anticanceros și antiinfecțios (Chan et al., 2013). Și ceea ce nu este deloc surprinzător este folosirea propolisului până și în vopselele speciale utilizate de Stradivarius pentru celebrele sale viori, dovedind pe drept natura extrem de polivalentă a „lipiciului albinelor“. Atât de remarcabil este, încât a ajuns să fie introdus experimental inclusiv în vaccinuri antibacteriene, antivirale și antiparazitare pentru a le mări eficiența (El Sayed H El Ashry, Tarek A Ahmad, 2012).
Medicul Karl Lund Aagaard, un biolog danez, a primit în anul 1973 numele de „Dr. Propolisˮ datorită cercetărilor sale de peste 20 de ani, timp în care a observat efectele benefice ale propolisului la peste 50.000 de pacienți, trăgând concluzia că „antibioticul albinelorˮ are un areal terapeutic deosebit de vast.

Propolisul românesc este unul dintre cele mai bogate și diverse propolisuri din lume la nivel de flavonoide, acizi fenolici și esterii lor (dar nu numai) – acestea fiind considerate compușii bioactivi cei mai puternici, primind, de altfel, și cea mai mare atenție din partea comunității științifice mondiale. În propolisul românesc a fost indentificat inclusiv resveratrolul, un antioxidant deosebit de puternic (Duca et al., 2019).

În prezent, propolisul este studiat de mii de cercetători și clinicieni din întreaga lume, nenumărate studii pre-clinice, clinice, in vitro și in vivo fiindu-i dedicate.
Cunoscut ca fiind unul dintre cele mai puternice antibiotice naturale, dar văzut și ca un adevărat aliment funcțional, propolisul este considerat cea mai bogată și variată sursă de polifenoli din natură.

  • are proprietăți antibacteriene și bacteriostatice (acționează asupra multor bacterii gram-pozitive și gram-negative, aerobe și anaerobe). Au fost realizate studii cu privire la puterea antibacteriană și bacteriostatică a propolisului asupra a peste 600 de tulpini bacteriene, printre care și: Staphylococcus mutans, Staphylococcus aureus (inclusiv MRSA), Streptococcus pyogenes, Streptococcus pneumoniae, Streptococcus viridians, Porphyromonas gingivalis, Pseudomonas aeruginosa, Salmonella typhimurium, Klebsiella pneumoniae, Helicobacter pylori, Brucella abortus, Escherichia coli, Proteus mirabilis, Shigella dysenteriae, Veillonella parvula, Mycobacterium tuberculosis, Mycobacterium phlei, Enterococcus faecalis, Fusobacterium nucleatum, Spirochaeta cytophaga, Listeria monocytogenes, Bacillus cereus, Clostridium spp., etc.; studii: Ruby Ehrlich, Hanna Robertson, 2018; Koru et al., 2007; Boyanova et al., 2006; Kosalec et al., 2005; Kuropatnicki et al., 2013; Kujumgiev et al., 1999; Uzel et al., 2005; Yang et al., 2006; Ristivojević et al., 2016; Cui et al., 2013; etc.).
  • are proprietăți antifungice (acționează asupra unor fungi, printre care și: Candida parapsilosis, Candida albicans, Candida glabrata, Candida krusei, Candida guilliermondii, Candida tropicalis, Trichophyton spp., etc.; studii: Boisard S. et al., 2015; Ota et al., 2001; Fatma et al., 2016; Santos et al., 2005; Oliveira et al., 2006; Dalben-Dota et al., 2010; Veiga et al., 2018; Sibel et al., 2005; etc.);
  • are proprietăți antiparazitare (acționează asupra unor paraziți, protozoare, helminți, etc., printre care și: Giardia lamblia, Giardia duodenalis, Trichomonas vaginalis, Toxoplasma gondii, Leishmania spp., Plasmodium malariae, Acanthamoeba Castellanii, Trypanosoma brucei , etc.; studii: Alotaibi et al., 2019; Starzyk et al., 1977; Freitas et al., 2006; Topalkara et al., 2007; Rebouças-Silva et al., 2017; Benkova et al., 1989; Abdel-Rahman, Hegazi, 2015; Silva et al., 2017; etc.);
  • are proprietăți antivirale (acționează asupra unor viruși, printre care și: Herpes Simplex Virus (HSV 1 și 2), HIV-1, Adenovirus, Rotavirus, Influenza A și B, Poliovirus, HCV (virusul hepatitei C), Virusul gripei aviare, Virusul stomatitei veziculare, Virusul Coxsackie B,  Virusul sincițial respirator, Virusul Sindbis, etc.; studii: Amoros et al., 1992; Shen et al., 2013; Fesen et al., 1993; Kishimoto et al., 2005; Erdemli et al., 2015; Schinitzler et al., 2010; Vynograd, Sosnowski, 2000; Gekker et al., 2005; etc.);
  • are proprietăți anticancerigene/antitumorale/antimetastatice (acționează pe mai multe căi: mărește activarea macrofagelor, induce apoptoza (moartea programată a celulelor canceroase) prin intermediul activării căii mitocondriale dependente de caspază, inhibă proliferarea celulelor canceroase, suprimă proteinele anti-apoptozice, scade populația de celule stem canceroase, blochează căi specifice de semnalizare oncogenă, modulează microambientul tumoral, suprimă metastaza, inhibă angiogeneza tumorală – adică dezvoltarea vaselor de sânge care au rolul de a vasculariza și hrăni tumora, inhibă VEGF (factorul de creștere al endoteliului vascular), prezintă efect citostatic, suprimă activarea NF-kB  – factorul nuclear kappa-al lanțului ușor-potențator de celule B activate – care este implicat în promovarea tumorigenezei; acționează chemopreventiv, mărește eficiența chimioterapiei și radioterapiei și le scade acestora gradul de toxicitate; studii: Seema Patel, 2016; Chan et al., 2013; Liao et al., 2003; Ying-Yu Kuo, 2015; Akyol et al., 2013; Lee et al., 2003; Jin et al., 2008; Kabała-Dzik et al., 2017; Chang et al., 2017; Rajendran et al., 2014; Bharti, Aggarwal, 2002; Pongsathon, Chanpen, 2014; Orsolić et al., 2004; Ahn et al., 2009; Shvarzbeyn, Huleihel, 2011; Vagish Kumar, 2014; etc.). Propolisul a demonstrat eficacitate împotriva multor tipuri de cancer, printre care și: cancer de creier, gât, piele, sâni, ficat, pancreas, rinichi, vezică, prostată, colon și sânge;
  • are proprietăți antioxidante (reduce stresul oxidativ, ajută la realizarea unei balanțe redox între producția de specii reactive de oxigen (SRO) și detoxifiere, reduce efectele negative ale radicalilor liberi asupra organismului atât prin consumarea acestora cât și prin susținerea enzimelor antioxidante (catalază, glutation-peroxidază și glutation-S-transferază), ajută în detoxifierea organismului, protejează organele interne de degradarea timpurie, susține activitatea mitocondrială, inhibă 5-lipoxigenaza și blochează producerea de SRO în neutrofile, având, în consecință, și efect antiîmbătrânire și de îmbunătățire a stării de sănătate, putând chiar să prevină sau să amelioreze multiple afecțiuni cronice; studii: Duca et al., 2019; Kurek-Górecka et al., 2014; Kubiliene et al., 2018; Russo et al., 2002; Rajendran et al., 2014; etc.);
  • are proprietăți antiinflamatoare (inhibă căile inflamatorii importante, inhibă sinteza de oxid nitric, prostaglandină E2, tromboxan A2 și leucotrienă B4, inhibă activitatea unor enzime printre care și fosfolipaza A2, ciclooxigenaza (COX-2), lipoxigenaza și sintetaza oxidului azotic (iNOS), reduce concentrația citokinelor inflamatorii, modulează cascada biochimică a acidului arachidonic, suprimă activarea NF-kB, factor implicat profund în procesul inflamator; studii: Ramos, Miranda, 2007;Almeida, Menezes, 2002; Mirzoeva, Calder, 1996; Boudreau et al., 2012; Araujo et al., 2011; Khayyal et al., 1993; etc.);
  • are proprietăți anticariogene, antitartru, antigingivită (ajută la prevenirea formării cariilor dentare și a tartrului; la prevenirea și tratarea gingivitei și la îmbunătățirea sănătății întregii cavități bucale, incluzând dantura; studii: Machado et al., 2017; Ercan et al., 2015; Anauate-Netto et al., 2014, Jalal et al., 2018, Zohreh et al., 2018, etc.);
  • are proprietăți imunostimulatoare și imunomodulatoare (sporește răspunsul imunitar, îmbunătățește distribuția și motilitatea macrofagelor murine care sunt împlicate în fagocitoză, potențând astfel procesul de curățare a reziduurilor celulare, a agenților patogeni și a celulelor canceroase; activează macrofagele și le mărește activitatea antimicrobiană, înhibă activarea NF-kB, un factor cheie implicat în reglarea răspunsului imun la infecție, dezvoltarea de boli autoimune, infecții virale și chiar șoc septic; mărește activitatea celulelor ucigașe naturale împotriva celulelor tumorale, crește și modulează sinteza anticorpilor având un efect puternic asupra unor celule ale răspunsului imun înnăscut; reduce nivelul de citokine și chemokine; ajută sistemul imun să aibă reacții adaptive (dacă este hipoactiv îl crește, iar dacă este hiperactiv îl moderează), fiind benefic în boli autoimune; impactează pozitiv microbiota intestinală și prin aceasta modulează sistemul imun; studii: Sforcin, 2007; Sforcin et al., 2005; Farooqui, 2012; Chan et al., 2013; Bachiega et al., 2012; Búfalo, Sforcin, 2015; Búfalo et al., 2014; Márquez et al., 2004; Nunes, Sforcin, 2003; Wang et al., 2009; Harish et al., 1997; Touri et al., 2018; Dr. Michael Conlon, 2018; etc.);
  • are efect cardioprotector, hepatoprotector, pancreatoprotector, gastroprotector, vasoprotector și neuroprotector (îmbunătățește profilul lipidic, ajută la normalizarea nivelurilor de colesterol și trigliceride, are acțiune antiulceroasă, protejează mucoasa gastro-intestinală, crește conținutul de mucus și vindecă sau previne ulcerațiile, inhibă speciile reactive de oxigen, are activitate antibacteriană împotriva Helicobacter pylori, stabilizează și întărește venele, reduce permeabilitatea vaselor de sânge și reduce edemul de la nivelul mâinilor și picioarelor, previne și ameliorează ateroscleroza, inhibă xantinoxidaza, reducând astfel producerea de radicali liberi în timpul hipoxiei și ischemiei asupra endoteliului vascular și a miocardului; inhibă enzima angiotensin convertaza (ACE) și are efect hipotensiv, modulează sinteza oxidului nitric, îmbunătățește circulația sângelui, inclusiv în zona coronariană, protejează celulele vasculare împotriva inflamației, inhibă agregarea plachetară ajutând astfel la prevenirea accidentelor cerebrovasculare, cheagurile de sânge, insuficienţei coronariene și a infarctului miocardic; protejează celulele ficatului împotriva degradării induse de toxicitate medicamentoasă și de lipopolizaharide, având un efect hepatoprotector mai mare și decât silimarina; reduce inflamația și fibroza ficatului, îmbunătățește transaminazele, ajută la normalizarea bilirubinei și are efect antiviral împotriva virusului hepatic C; impactează favorabil metabolismul glucidic prin protejarea celulelor beta producătoare de insulină, stimulează sinteza insulinei, crește secreția de insulină și scade rezistența organismului la insulină; studii: Tolba et al., 2013; Basnet et al., 1996; Farooqui, 2012; Daleprane, Abdalla, 2013; Alyane et al., 2008; Hermenean et al., 2017; Galal et al., 2010; Biagi et al, 2011; Da Silva et al., 2018; Zhang et al., 2017; Bojić et al., 2018; Babatunde et al., 2015);
  • are efect antidepresiv (studiu: Hritcu et al., 2017); îmbunătățește statusul antioxidant și glicemic, și scade rezistența la insulină la pacienții cu diabet de tip 2 (studiu: Afsharpour et al., 2019); are efect analgezic și antihiperalgezic (studiu: Almeida, Menezes, 2002), anestezic local, mai puternic chiar și decât novocaina (studiu: Sosnowski, 1984), radioprotector (studii: Benkovic et al., 2009; Ebeid et al., 2016), diminuează efectele adverse și toxicitatea chimioterapiei și radioterapiei, potențând în același timp efectul citostatic al acestora (studii: Piredda et al., 2017; Salem et al., 2019; Rouibah et al., 2018); revitalizează, tonifică și regenerează organismul; are efect antialergic; accelerează vindecarea pielii, tratând inclusiv arsuri, degerături, etc.
    Propolisul are peste 70 de proprietăți farmacologice deja dovedite și sute de indicații terapeutice, fiind adesea comparat cu pycnogenolul. Cercetătorii continuă, însă, să descopere proprietăți noi ale acestuia datorită compoziției sale extrem de complexe și a spectrului larg de acțiuni.

Poate fi folosit și ca pesticid (diluat și stropit asupra plantelor, Basim et al., 2006; La Torre et al., 1990). De asemenea, poate fi folosit (intern sau extern) și ca adjuvant în diferite boli ale animalelor, inclusiv a celor de companie. În medicina veterinară a fost folosit de-a lungul timpului pentru porci, păsări, viței, câini, pisici, iepuri, etc., de la prevenirea diverselor boli infecțioase până la vindecarea rănilor și arsurilor, tratarea mastitei și pneumoniei. Mai mult decât atât, s-a demonstrat că îmbunătățește creșterea în greutate și reduce diareea la vițeii alimentați cu lapte; studii: Gubicza și Molnar, 1987; Tzakoff, 1978; Glinnik și Gapanovich, 1981; Mirolyubov și Barskov 1980; Meresta et al., 1989; Kegl et al., 1995; Dudko și Kurpisz, 1996; Teterev, 1998.

Propolisul, intern sau extern, se recomandă ca adjuvant în: Boli ale cavității bucale (candidoză, afte, parodontopatii, gingivite, stomatite, sindromul gurii care arde (glosodinie), leucoplazie orală, glosită, etc.); Boli infecțioase, bacteriene, virale, fungice sau parazitare (hepatite, zona zoster, salmoneloză, borelioză, malarie, etc.); Boli ORL (amigdalite, faringite, otite, rinite, sinuzite, laringite, mezotimpanite, etc.); Boli pulmonare (bronșite, pneumonii, astm, bronșiectazii, tuberculoză, etc.); Boli digestive (constipație, colite, gastrite, ulcere (gastric, duodenal, peptic), enterite, etc.); Boli dermatologice (eczeme, escare, foliculite, piodermite, tuberculoză cutanată, intertrigo, furunculoză, hidrosadenite, alopecie, radiodermite, arsuri, lupus eritematos, etc.); Boli oncologice (cancer/tumori de orice fel); Boli metabolice (gută, diabet, etc.); Boli autoimune (lupus, vitiligo, tiroidită hashimoto, etc.), etc.